Japonezii au creat o dronă origami mai ușoară decât un smartwatch

de: Bogdan Cristea
19 10. 2015

O companie japoneză a creat una dintre cele mai interesante drone pe care le-am putut vedea în ultimul timp.

În Japonia, la fel ca în Statele Unite, dronele nu se bucură de una dintre cele mai bune reputații. După cum ne amintește site-ul CNET, în luna aprilia, un cetățean a reușit chiar să plaseze o dronă cu nisip radioactiv pe reședința primului ministru al țării asiatice. Pentru a încerca să îmbunătățească imaginea acestui tip de dispozitive, o companie a implementat de curând un design extrem de interesant.

[related]

Drona construită de Lapis Semiconductor este fabricată din hârtie, iar tehnologia din spatele acesteia are la la bază un microcomputer Lazurite Fly, cu 90% mai eficient decât un Arduino. De asemenea, din punct de vedere al dimensiunii, acesta este comparabil cu un card SD. Designul este asemănător unei păsări create și are rolul de a imita mișcările unei păsări aflate în zbor.

Scheletul dispozitivul denumit Orizuru a fost creat cu ajutorul unor imprimante 3D și este fabricat din filament de nylon, peste care au fost aplicate unele straturi de hârtie pentru a putea avea o formă distinctivă. Cu tot cu microcomputer, baterii și senzori, Orizuru nu cântărește decât 31 de grame și are o lungime de 70 de centimetri. Proiectarea a durat aproximativ trei luni de zile, iar japonezii speră să pună bazele unor colaborări, pentru a putea implementa procesorul și în cadrul altor dispozitive pe viitor.